Coplesire cu divinitate

Sunt oare vrednica,am oare o importanta in aceasta lume,pentru ca Dumnezeu sa ma bage in seama?!
Sunt nimeni! Dar...totusi El...e prezent in viata mea,ma ocroteste si ma iubeste,pe mine o pacatoasa,nu merit nici macar o farama din dragostea Lui mare.

 Cand L-am intalnit pentru prima oara, o pace cereasca a venit peste mine,o pace care nimeni si nimic nu o poate da decat El. Am amutit in fata celui ce este Creatorul suprem...ca si cum cuvintele au cazut in marea prapastie care a fost pana atunci intre noi...ochi inlacrimati au dat nastere la siroaie de lacrimi care au curs arzatoare pe obraz. L-am simtit langa mine...mai prezent ca niciodata. Am stiut ca el avea sa devina sensul vieti mele,iubirea mea eterna...ca singura traire adevarata este doar in El. Cand toti ma vor dezamagi El va fi mereu langa mine...am stiut asta si m-am simtit in siguranta...in bratele Lui!
Imi era rusine...o rusine apasatoare, faptul ca traisem fara El si nu i-am oferit inima mea, faptul ca a fost pentru mine doar un Dumnezeu care e ma vede doar cand vreau eu...care vine doar cand ii cer ajutorul dar,in rest era doar o "forma" un "simbol",ca am trait dupa proprile mele reguli.
Vina era atat de mare, haina mea alba nu era deloc stralucitoare,era murdara,urata si....imi era rusine. El a murit ca eu sa fiu iertata,ca eu sa primesc o haina noua. Ce Dumnezeu minunat,ce dragoste nespusa!
El atunci m-a luat in bratul sau...si stiu ca nu mi-a dat nici macar o clipa drumul.
 De fiecare data cand simt ca ma pierd si firea pune stapanire peste mine, El cu blandete ma ridica,me pune pe stanca si ma spijina, ma inconjoara cu dragostea sa.
Iubirea Ta Doamne ma copleseste...ma inunda...si eu sunt un ocean.
Tu esti salvatorul meu! Mantuitorul,Stapanul,Tatal meu,iar eu sunt copilul tau! Prezenta Ta...este raiul pentru mine!