Cand tot ce simti e atat de intens..incat si nimicul e atat de apasator incat te afunda in pamant si prinzi radacini. Daca se intampla sa ajungi intr-o stare in care orice simtire iti este privata, te simti ca un spectator al propriei vieti, o marioneta...manuita de tine, absurd asa-i? Tu, propria ta marioneta... Oricat de meschin ar parea, oricat de revoltator..nu pot sa scap, sa ma eliberez, nici nu am puterea necesara.
De cate ori se iveste ocazia sa simt ceva , inentens, de cate ori ar trebui sa simt ceva,orice, fata mea nu schiteaza nimc, sufletule meu e ca un zid de care se lovesc cuvinte, fapte...care ar trebui sa ma miste intr-un fel sau altul, sa ma faca sa reactionez cumva , sa simt ceva, si totusi eu sunt de necilintit , ca o stanca, rece si departe. Defapt ceea ce scriu eu aici ar trebui sa fie ceva substantial si concret,coerent si sigur, cu o baza , inceput si sfarsit...dar ceea ce simt nu mai are nici inceput si nici sfarsit, simt ca ma pierd in cuvinte, in ganduri, in capul meu e un amalgam de ganduri neimpartasite care au inceput sa se sudeze undele de altele formand noi mostrii...da monstri. Cum as putea cere cuiva sa intelgeaga ceva ce nici eu nu inteleg, mizeria si tot ce umple fiinta mea. Nici sa exprim nu pot exact, parca atunci cand deschid gura..iar cuvintele asteapta sa iasa, se ingrozesc si ele si isi pierd sensul,asa ca atunci cand le leg in propozitii , nu se mai intelege nimic, iar eu inceps sa respir greu, inima imi bate ca atunci cand mint, puterernic si incet, apoi uit complet tot ce aveam sa zic...uit ceea ce vroiam sa exprim..si vreau sa zic ca uit in cel mai mic detaliu, uit ce am simtit, ba chiar ma indoiesc daca am simtit vreodata ceva. Asa ca am refuzat sa mai imi porovoc durere si confuzie, ma pierd prin multime ignorandu-mi gandurile si astupandu-mi vocea , ascult vantul, sunetul tramvaielor, privesc cum razele de soare cad pe parul frumos al fetei ce asteapta la semafor. analizez acei ochi verzi si ma fortez sa ma pierd in ei ca sa uit de mine.
Nu pot sa ma eliberez din stransoarea aceasta, nu pot sa dau drumul marionetei, sa fie libera, nu e pregatita sa faca asta...sau poate e, dar totusi nu am sa o fac, am sa o las sa traisca asa in lumea ei, crezand ca detine controlul, nu "crezand" pentru ca stie ca nu detine controlul, doar se minte pe ea, a devent experta in asta deja.
