Fragilitate?!

De ce ne ranesc cuvintele?!
De ce pretindem ca suntem imuni la tot ce e in jurul nostru?Incercam sa ascundem fragilitatea din noi,       aceasta se vede in ochi nostri, in zambetul nostru...

Incercam sa o mascam cu o masca frumoasa,sa pretindem ca fragilitatea nu exista in noi, ca suntem puternici, ca acea carapace in care ne ascundem...nimeni nu o poate trece si asa e ...dar tot putem auzi ce este afara...prin crapaturi intra si cel mai subtil sunet,cea mai mica soapta.
Cand realizam ca "lumea" a gasit o modalitate de a patrunde in carapacea nostra...cedam,suntem speriati si nesiguri, sau poate in euforia de a cauta o scapare facem greseala e a crede vocea inselatoare a "lumii",sau poate cuvintele urate pe care "aceasta" ni le aderseaza, faptele lipsite de bunatate de care avem parte, privirile ca niste sageti...aruncate cu dispret, se lipesc de noi ca un lipici de proasta calitate...ne incomodeaza.
De ce sustinem ca ne revenim atat de curand...de la toate acesta, cand defapt suntem inca afectati, raniti, nesiguri?
Suntem un continu santier...unde constructia e sabotata, suntem nevoitit mereu sa incepem de la fundatie,din nou si din nou. Dar astfel mereu si mereu cand refacem zidurile le facem mai puternice, ceea ce vor ele sa adaposteaca este fragilitatea..care va ramane mereu aceeasi..dar zidurile...vor fi mai puternice!
De ce suntem fragili? Pentru ca constructia sa fie de neclintit!